ESEURI - SF - RECENZII - CĂRȚI - FILME - JOI
Nu știu dacă este normal ce mi se întâmplă. În ultimele săptămâni mă comport altfel. Altfel decât credeam eu că e bine. Eram convins că între noi nu se mai poate întâmpla nimic. Dar nimic. Nu mai aveam nimic în comun, nu ne mai lega nimic. Am iubit-o, mi-a plăcut mult. Și nu numai. M-am atașat de ea și trăiam cu impresia că viața mea nu este completă fără ea, ma gandesc la ea. Știu,
(ora 19:19) Trag intens în piept aerul rece și totul se oprește. Nu expir, rămân nemișcat. Între reprizele de respirație, nimeni și nimic nu mă poate atinge. Într-un fel, în pauza pe care mi-am permis-o, nimeni și nimic nu mă mai vede. Nu mai exist pentru nimeni, dar toată lumea există pentru mine. E perfect, nu pot influența pe nimeni cu prezența mea, nimeni nu mă poate influența. Efectiv dispar, nu mai sunt aici, sunt oriunde
Nu știu cum am ajuns aici. Sunt într-un loc în care sigur nu am mai fost niciodată, iar dacă am fost, nu-mi mai amintesc nimic. Mă învârt încet adulmecând împrejurimile. Cumva, deși habar nu am unde sunt, am sentimentul că lumea de aici mă cunoaște. Nu le par nici străin, nici debusolat; le par prieten. Toți au aceeași căldura familiară atunci când mă privesc. Unii îmi zâmbesc. Zâmbesc și eu, imi place. Constat că și
Șterge-i numărul! Nu. De ce? Nu știu. Pai cum nu știi?
Eu pot fi oricine și orice, tu poți fi oricine și orice. În vânzări, atunci când taci, îl provoci pe celălalt să vorbească. Indiferent cine ar fi celălalt. Nu este neapărat o tehnică, pur si simplu asta se întâmplă. Atunci când taci, îl obligi într-un fel să-și spună parerea despre produs, dacă este client. Il determini să insiste cu prezentarea calităților produsului, dacă este vânzător. Nu doar în vânzări se întâmplă asta. Așa se întâmplă
Ora 23:00 Nu mai știu. Și nici nu țin neapărat să-mi amintesc momentul sau modul în care ai apărut, doar te cred. Foarte rar mintea-mi zboară în trecut încercând să identifice cadrul în care oricine a intrat în viața mea, chiar și tangențial. Îmi place să mă bucur acum de oamenii cu care respir acum. Vin, pleacă, mulți sau puțini, n-a contat asta niciodată. Și nu pentru că funcționez pe ideea puțin și bun, însă
Om sunt. Suntem oameni – toți. Și dacă suntem oameni, înseamnă că suntem ființe superioare. Ca oameni, suntem ființe sociale, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, atenție. Fizic, ne caracterizează poziția verticală a corpului și statul pe două picioare. Structura piciorului este adaptată la poziția pe verticală, mâinile ne sunt libere și apte de să efectueze mișcări libere. Creierul ne este deosebit de dezvoltat. Sună sofisticat? nu o zic eu, așa scrie
Afecțiunea poate fi pusă în două coșuri diferite. Unul bun, care ne duce cu gândul la simpatie, la ceva cald. Altul rău, care are legătură cu boala, cu starea patologică. Despre afecțiunea ca boală, lucrurile sunt clare. Dicționarul însă, pune în aceeași oală afecțiunea și dragostea, pune egal între atasament și iubire (sursa). Iar asta este ceva greșit, indiferent de modul în care privești sensurile. Sigur, este mult mai ușor să explici un concept atât