Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești. În foarte multe cadre este exact așa. Nu are sens să aducem în discuție faptul că nu despre judecată vorbim. Sigur că pot exista situații aparte în care oamenii lângă care te afli la un moment dat au cel mult un contact tangențial cu tine. Nu este despre excepții, ba dimpotrivă. Este despre cotidian. Despre oamenii pe care alegi conștient să îi ții aproape. Este despre
[ora 22:21]Pentru că nu vreau ca informațiile pe care ți le transmit acum să-ți schimbe felul în care te comporți, am să le ascund într-un plic; voi sigila plicul și îl voi ascunde într-o carte, în biblioteca ta. Cartea o voi alege astfel încât să treacă ani până când o vei trage afară. Instinctiv. Eu acum și tu atunci. Când vei citi toate astea, eu voi fi plecat de mult de aici. Fizic. Pentru că așa
[07:59] Deschide ochii larg și întinde pielea frunții mișcându-și încet urechile. Își face vânt și balansoarul se pune încet în mișcare. Scoate reportofonul. Navighează. Play. Mă tot gândesc la conceptul de prietenie adevărată. Găsesc interesant faptul că mulți leagă prietenia adevărată de perfecțiune. Am auzit vorbindu-se despre prieteni buni, cei mai buni prieteni sau prieteni adevărați. Nu prea am înțeles de ce prietenii se cataloghează; pe grade. Probabil pentru că nici prietenii nu mai sunt ce au
[20:59] Apăs play. Aud vocea mea sau nu. Dorm sau nu. Deschid ochii sau îi închid și-mi fixez privirea în centrul supernovei cu care nu numai că m-am obișnuit, dar simt că face parte din mine. Sau eu din ea. Trebuia să fie aici de mult sau a fost și nu am observat-o. Cu cât mai intens o privesc, cu atât mai diferite sunt formele pe care mintea mea i le dă. O las, mă
[01:59] După o pauză de câteva secunde, răsucește cheia pentru a treia oară în broască. O scoate și o aruncă în același buzunar din rucsac după care închide fermoarul. Își trece mâna peste fruntea uscată și înaintează încet către lift, pe lângă balustradă. Se întâmplă ceva cu instalația electrică de pe scara blocului. E defectă. Singurul neon funcțional este la parter. În bezna comodă, ledul verde care încadrează butonul liftului apare ca un ochi ager
La modul simplist, tiparul este un șablon. Tipare este prototipul după care vor fi create ulterior toate: obiecte, oameni, idei, impresii. Încă de când te prinzi de tot ce se vede în jurul tău, începi să modelezi. Încadrezi totul în tipare, fără voia ta, așa e firea. Te ajută să economisești timp; te îndrumă să dai curs; să nu dai; să faci; să nu faci; să simți dacă merită sau nu. Totul, experiențe, acțiuni, planuri,
Stapanul timpului zâmbi pe sub barba ce-i acoperea jumătate de față și tot gâtul. Într-un minut pot să mă gândesc la modul în care va decurge o perioadă lungă de timp. Într-un minut pot să mă gândesc la toate evenimentele posibile dintr-o zi, fiecare acțiune calculată pe timp. Nu este genialitate, cred că ar putea să o facă oricine. La momentul actual, oamenii care nu își calculează timpul sunt priviți destul de ciudat. Toată lumea
Simți că poți să faci un lucru atunci când conștientizezi faptul că ai puterea să desăvârșești acțiunea respectivă. Oamenii au capacitatea naturală de a face foarte multe. Spre deosebire de animale, care doar se adaptează instinctual, oamenii conștientizează în fiecare secundă binele și răul. Pentru că pot. Cântărind și judecând, un om poate să acționeze într-un anumit sens. Diferența dintre eu pot și eu nu pot este de cele mai multe ori de natură morală. Chiar