Mitul firului roșu

Sunt aproximativ 7.080.360.000 de oameni pe această minusculă planetă, pe care noi o numim Pământ. Sau Terra. Există un vechi mit chinezesc despre Firul Roșu al Destinului.  Se spune că vechii zei ne-au legat un fir roșu în jurul gleznelor și l-au atașat de toţi oamenii ale căror vieți sunt predestinate să se „atingă”.  Firul se poate întinde la infinit sau se poate încâlci, însă niciodată nu se va rupe. Oamenii ale căror vieţi sunt menite să se intersecteze, mai devreme sau mai târziu vor lua contact. Direct sau indirect. Totul este influențat de probabilități matematice.

Încă din copilărie suntem educați să gândim cifric. Să cântărim șansele, să le atribuim cifre şi să ne orientăm către evenimentele care au șanse mai mari de succes. Aşa suntem educați, aşa ne desfășuram viața. Dar aceeaşi viaţă ne oferă din când în când posibilitatea să urlăm uimiţi „Care erau şansele?”.  Aşa se întâmplă şi cu Firul Roşu invizibil. La aceste mici şanse face referire mitul Firului Roșu al Destinului. La limita dintre posibil şi imposibil.

Ai plecat din casă grăbit, te-ai oprit pentru două minute în faţa panoului unde este afișată întreținerea. Chiar când să pleci ai observat că a venit o recipisă de la poștă. Deschizi cutia poștală, iei recipisa şi o pui în buzunar. Ajungi la magazin, ceri un pachet de țigări, nu au marca preferată, ieşi şi intri în următorul magazin. Sunt doi clienți în fața ta. Unul tocmai a plătit, iar cel de-al doilea constată cu uimire că şi-a uitat portofelul acasă. Lasă produsele acolo şi fuge cerându-şi scuze. Norocul tău, şi aşa eşti pe fugă. Plătești şi fugi şi tu, dar constați cu uimire că ţi-ai uitat  bricheta acasă. O țigară în minus, tot răul spre bine. La gura de metrou fumează cineva. Nu mai rezişti şi ceri un foc. Sacrifici cinci minute.

Cobori şi metroul este deja în staţie, alergi şi apuci să intri în timp ce ușile se închid. Norocul tău. Scoţi cartea şi până la destinație nu vezi şi nu auzi nimic. Eşti în întârziere.  Decizi să nu te grăbești. Omulețul verde de la semafor pâlpâie, dar graba nu este o soluție azi.  Se face din nou verde, laşi toată lumea să coboare de pe bordură si pășești agale scoțând telefonul din buzunar. Exact după apăsarea butonului pentru deblocare, te izbește cineva. O tânără care-şi cere scuze neîncetat, care te ia de braţ şi te readuce pe bordura de unde ai plecat. Gesticulează şi vorbește repede. Nu-ţi pasă de telefon. Pentru că cerul senin de vară ar fi invidios pe culoare ochilor săi. Pentru că șatenul din părul său tuns bob te mângâie. Pentru că buzele ei parcă te sărută de noapte bună. Pentru că tenul ei alb te umple de lumină. E cochetă, e perfectă!. Te-ai îndrăgostit, iar timpul, job-ul, telefonul, țigările, toate pot să mai aștepte. Deschizi gura hipnotizat şi reușești să legi o propoziție simplă: Hai la o cafea!

Care erau șansele? Dacă nu te opreai în faţa panoului în scară? Dacă nu vedeai recipisa? Dacă aveau ţigări în primul magazin? Dacă nu-şi uita clientul portofelul acasă,  dacă nu-ţi uitai tu bricheta acasă? Dacă nu fuma nimeni la gura metroului? Dacă nu prindeai metroul acela? Dacă traversai din prima la semafor? Dacă nu scoteai telefonul? Nu aveai cum să nu te comporţi aşa cum ai făcut-o, pentru că erai legat de tânăra minionă cu Firul Roșu al Destinului. Nu trebuie să te dai peste cap pentru a fi acolo unde trebuie să fii. Dacă trebuie, vei fi acolo indiferent de factorii interni sau externi. Firul roşu al destinului te va aduce lângă cine trebuie, atunci când trebuie. Fără să poţi să schimbi asta.

Viețile care sunt predestinate să se atingă se vor atinge.

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedinmail
  • deja stim cu totii ca nimic nu e intamplator asa ca…:)
    uneori ramai uimit de cum se aseaza lucrurile asa cum de foarte multe ori,oricat te-ai stardui sa faci lucrurile sa se intampla ele se incapataneaza sa nu… :))
    sa ramanem deschisi si permisivi si poate poate se intampla ce ne dorim…dar suntem foarte siguri de ceea ce ne dorim? :)

    • @pandhora
      Nu, nu suntem siguri deloc.
      Daca intram in profunzimea problemei, nu suntem siguri nici de faptul ca existam cu adevarat, daaar respiram.
      Asa este, nimic nu este intamplator, iar acceptarea acestei propozitii usureaza multe vieti :)

    • Mă nedumirește răspunsul tău. Iartă-mă, dar ceea ce ai scris tu mai sus este „furat” din film. Exprimarea, șirul, etc… Dacă aveai o idee a TA, înțelegeam exprimarea : printre altele

    • Nu sunt obisnuit sa o fac, dar uite ca explic.
      „printre altele” face referire la faptul ca nu doar filmul m-a facut atent la acest subiect. Am citit despre subiectul asta in multe locuri. Mi-a placut. Filmul a fost doar mijlocul prin care am legat foarte bine ce aflasem deja.

      Da, primele doua paragrafe sunt exact din film, daca nu ma insel. Poate doar cu o nuanta diferita. Urmatoarele trei reprezinta punerea mea in scena.

      E posibil ca online-ul sa ma determine sa cantaresc gresit, dar comentariul tau are o nuanta acuzativa, ca si cum m-as fi imbogatit sustinand ca este ideea mea. Mitul firului rosu exista de mii de ani, iar eu sunt probabil unul dintre sutele de mii de oameni care au vorbit despre el. Doar atat :)

  • Mă macină întrebarea asta cu șansele sau ,,de ce fix, dar fix acum?” deja de ceva timp. Mi-au mai răsărit uimiri prin suflet de câteva ori în ultimii ani, dar în ultimele luni am simțit ,,firul” roșu mai acut. Cum îți ziceam, nu mi-e foarte familiar termenul, dar s-ar putea să devină. E mai ușor să exprim nedumerirea asta a mea.

    Mai este și ,,teoria corzilor”, mi se pare că se completează frumos și are și o oarecare susținere, cel puțin argumentativ-teoretică, din partea oamenilor de știință. Căutând pe internet, m-am simțit copleșită de noțiunile de fizică :)) Însă e explicată mai frumos, într-un comentariu, aici: http://mmnemosyne.wordpress.com/2012/09/22/despartiri/ (Dragos FRD e autorul, nu știu să dau link direct la comentariu).

    Iar exemplul tău mi se pare perfect, sincer. Uneori, gândindu-mă retrospectiv la astfel de evenimente din viața mea, m-a cuprins așa o teamă temporară sau nu, nu teamă, o emoție cumva. Dacă nu mi se desfăcea șiretul atunci și mă urcam în primul autobuz, nu m-aș mai fi întâlnit cu X pe următorul autobuz și nu m-aș mai fi dus, dintr-un impuls de moment, în locul cutare, unde aș fi întâlnit pe Y… ?? Și e emoția aceea că… aș fi putut să ratez acea experiență atât de ușor…
    Dar, te citez :)
    Firul roşu al destinului te va aduce lângă cine trebuie, atunci când trebuie

  • Pai nimic nu e intamplator pt ca noi suntem tot aia, majoritar previzibili pana in ultima clipa, plus aveam si limbajul cu posibilitati mai mult sau mai putin talentate sau rationale sau irationale, chiar si analfabeti fiind, sa ne imaginam si povestea cea mai avantajoasa pt noi insine, atat pe trecut cat si pe viitor, (fiind probabil usor indecisi doar in prezentul intotdeauna fugar, si supusi unor alegeri, in functie de daca suntem mai gambleri sau nu), si astfel totul, in mod chiar fericit (plus clar teoretic Panglossian), totul ni se va intampla in mod adecvat potrivit si cat mai personalizat pt noi, minus cateva exceptii asa daca vine vreo catastrofa majora, efectiv de nivel „act of God” (inclusiv hazard), de ex, Doamne fereste, bat in lemn de 4 ori, cutremur, tsunami, un roi de lacuste martiene pustiitoare, un atac terorist, etc.

    • Da, asa este. Nu este neaparat nevoie de catastrofa, eu am un exemplu ceva mai la indemana. 5 indivizi, o masina. Opresc la benzinarie, iar unul dintre ei ramane in benzinarie pentru ca i-a facut o angajata cu ochiul (sa zicem). Ceilalti 4 se supara si pleaca de la benzinarie fara el. Masina sare de pe un pod si mor toti 4. Ce l-a determinat pe individ sa ramana in benzinarie? Firul rosu, intuitia, Dumnezeu, destinul, Universul. Spune-i cum vrei, eu ii spun misiune. Si fiecare om are o misiune :) Pentru unii este una de durata, pentru altii se termina repede…

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *