Eseuri

ESEURI - SF - RECENZII - CĂRȚI - FILME - JOI

De ce merg oamenii la biserică?

Întreb ca un outsider. Nu obişnuiesc să merg la biserică. Nu mi-a interzis nimeni să intru în biserică, dar pentru că nici ai mei nu au făcut cărare bătută spre Lăcaşul Sfânt, am crescut aşa. Nu pot să spun că am o reticenţa faţă de instituţia credinţei, chiar nu. Şi nici faţă de oamenii care obişnuiesc să treacă pragul Altarului. Uitându-mă în spate, realizez că în afară de câteva nunţi şi alte câteva înmormântări, nu

Ratiune şi instinct. Oameni şi animale

Omul reprezintă cea mai avansată specie de animal. Adaptată, creativă, inteligentă, cugetătoare. Suntem cele mai tari animale de pe Pământ, nu-i aşa? Ne place să spunem şi să credem asta despre noi. Faptul că am devenit cei mai iscusiţi vânători ne-a plasat în vârful piramidei. Iar de aici, din vârf, e foarte uşor să controlăm ostilităţile. În cele câteva zeci de mii de ani de evoluţie am învăţat o regulă destul de simpla: cel mai

A venit apocalipsa. Ninge şi bate vântul

Iadul alb. Zăpada ucigaşă. Apocalipsa albă. Moartea îngheţată. E sfârşitul lumii. A venit iarna şi în România ninge şi bate vântul. În ultimii ani chiar am dus dorul zăpezii. A nins parcă mai puţin ca în vremurile copilăriei, dar e foarte posibil să mă înşel. Cert este că după aproape două luni de iarnă calendaristică, a nins, în sfârşit. Şi pentru că neaua reprezintă un eveniment spectaculos, unic şi uneori ucigător, massmedia a innebunit. Toate,

Obişnuiam să cred că toti oamenii…

Se spune că pentru mintea şi corpul tău, cel mai bine este să trăiești în prezent. Se spune că oamenii care trăiesc în trecut, din amintiri, sunt prea nostalgici şi îmbătrâniți. Despre cei care trăiesc doar cu gândul la viitor se spune că sunt prea visători. Şi despre unii şi despre alţii se spune că uită să trăiască în prezent, motiv pentru care, vezi tu, viaţa trece pe lângă ei. Călătoria gândului este gratuită, motiv

Jack Ryan: Shadow Recruit [film]

Mi-era dor de un film de acţiune şi am mers la Jack Ryan. Dacă îţi place acţiunea, eşti fan spionaj sau contraspionaj trebuie să-l vezi. Mie mi-a plăcut, l-am găsit un thriller bun. Este adevărat că speram la o intrigă ceva mai complexă, avand în vedere faptul că personajele au fost conturate de Tom Clancy. Mă aşteptam la mai multe răsturnări de situaţie, dar n-a fost rău deloc. Poate că am citit eu prea multe romane

Ce-am citit. Ce-aș mai citi

Citesc. Îmi place. La inițiativa lui Cristi am analizat lista de lectură de anul trecut (2013). Sunt într-o scădere de formă grosolană, dar cred că asta se datorează faptului că am ascultat mai multă muzică, am văzut mai multe filme și m-am jucat mai des. Slabă consolare, știu. Am citit 9420 de pagini. Zece romane din care ar trebui să fac un Top10. Ironic. Am să scriu despre toate pentru că nu prea știu ce să

Viata privită din exterior. Exercițiu de imaginație

Vântul îmi flutură ușor cămașa înflorată, timp în care eu amestec cu paiul licoarea viu colorată dintr-un pahar înalt. Las lichidul să se liniștească și duc paiul la gură. Sorb încet prin paiul gros. E bună. Scot paiul și mi-l înfășor pe deget. Obișnuiam să fac asta când eram copil, acum nu se mai face, pentru că nu ar fi politicos, se zice. Nu-mi pasă. Strâng paiul-inel între degete și duc paharul la gură. Licoarea

Dacă aş avea o bagheta magica. Exercițiu de imaginație

O bagheta magica, asta mi-am dorit de Crăciun. Cum probabil nu am fost suficient de bun şi nici cuminte, Moşul m-a fentat. Nu mi-a adus baghetă magică, deşi mi-o doresc de când eram copil. Nu-i nimic, poate-l conving anul acesta, am douăsprezece luni la dispoziţie să-i demonstrez că o merit. Nu vreau nici să mă îmbogăţesc şi nici să-mi vindec vreo boală rară cu ea. Nu vreau nici să fac rău cuiva şi nici s-o

Sus