Categorie: Gânduri

Diploma. Dar pentru ce?

Educaţia pe care o primim de mici este orientată în mare măsură spre trebuie. Suntem învăţaţi de cele mai multe ori ce să gândim, nu cum să gândim.  Suntem îndrumaţi să facem sacrificii şi să credem că trebuie să urmăm o anumită traiectorie. Să nu ne abatem de la plan şi să sperăm că mai devreme sau mai târziu zeiţa Fortuna ne va face cu ochiul.

O lume ascunsă: sufletul

Conform definiţiei, sufletul reprezintă suma proceselor psihice, care caracterizează lumea internă a individului. Altfel spus,  latură psihică a omului. Am citit definiţia de nenumărate ori, dar nu reuşeşte să mă lămurească. Eu leg psihicul de creier, în speţă de raţional. Ori pentru mine sufletul este cu mult mai aproape de emoţional, nu de raţional. Ceea ce mă determină să cred că definiţia nu este tocmai corectă.

Substratul. Reclama cu igrasia

În ultimele zile a circulat pe net o reclamă interesantă. Din multe puncte de vedere reclama este una reuşită, dar nu despre cât de bine este realizată vreau să vorbim. Nici despre produsul promovat, IgraStop, o soluţie împotriva igrasiei. Vreau să analizez substratul, am găsit ceva interesant.

Omul și cele șapte pacate capitale

Păcatul reprezintă abaterea de la o lege bisericească. Nu există o listă care să cuprindă toate păcatele; fiecare biserică are listele ei. Există însă șapte păcate capitale, care se regăsesc în majoritatea dogmelor, din cele mai vechi timpuri. Deși unele dintre păcate au fost modificate sau actualizate, esența rămâne mereu aceeași. Indiferent cât de mult avansam din punct de vedere tehnologic, ceea ce ține de spirit rămâne la fel. Chiar dacă ne place să credem

Inovaţia românească. Visul de a zbura

Orice om are un vis. Unii visează doar pentru ei, alţii visează pentru ţoţi cei din jurul lor. Unul dintre cei care a visat pentru toţi cei din jurul său este Traian Vuia, un român care a demonstrat că România inovează şi o face bine. S-a născut în anul 1872 în satul Surducu Mic, judeţul Timiş. La vârsta de zece ani, adică în urmp cu mai bine de 130 de ani, tânărul Vuia a început să

Ai cont BCR? De ce să îţi închizi conturile – pamflet

La sfârşitul lunii aprilie cardul meu de debit BCR Visa Electron a expirat – aveam cont BCR. Ieri am reuşit să ajung la sucursala emitentă pentru a-mi ridica noul card, emis automat în urma exipirării celuilalt. La BCR, ca la orice bancă respectabilă, totul este transparent. Aşteptând un sfert de oră ca doamnele de la carduri să termine discuţia legată de două dintre colegele dumnealor, am aflat foarte multe lucruri legate acestea. Aş putea să

De ce minte istoria? Azi Gobekli Tepe

Istoria care ni se predă în şcoală este bună. Copiii trebuie să-şi facă o idee cu privire la trecutul omenirii. Dar să rămână la idee. În şcoala românească ai note maxime dacă reuşeşti să ţii minte nişte date calendaristice. Date care nu atestă mai nimic. Nu puţine au fost situaţiile în care cercetările moderne au demonstrat că datele predate în şcoli nu prea au legătură cu realitatea. Mai ales în ceea ce priveşte istoria veche.

Reintrarea în ritm. Bine și rău

Ritmul reprezintă desfășurarea mai rapidă sau mai lentă a unei activități. El poate fi impus ori autoimpus. Ni-l impune viața, iar noi încercăm să-l personalizăm. Trecerea de la un ritm la altul este condiționată de mulți factori și se poate face rapid sau mai lent. Ruperea ritmului este ceva ce pentru majoritatea are o conotație pozitivă. Pentru că ritmul normal este de obicei alert și stresant (rău), iar evadarea din ritmul cotidian devine sinonim cu

Sus