[20:59] Apăs play. Aud vocea mea sau nu. Dorm sau nu. Deschid ochii sau îi închid și-mi fixez privirea în centrul supernovei cu care nu numai că m-am obișnuit, dar simt că face parte din mine. Sau eu din ea. Trebuia să fie aici de mult sau a fost și nu am observat-o. Cu cât mai intens o privesc, cu atât mai diferite sunt formele pe care mintea mea i le dă. O las, mă
Am să rulez aceste coli pe care-ți scriu și-am să le pun într-o sticlă. Sticla am s-o sigilez și-am s-o arunc în mare, în locul meu preferat, pe plaja mea preferată, în ziua mea preferată. Habar nu am cine ești; dar te cunosc atât de bine. Nu știu cum arăți, habar nu am ce formă are corpul tău, dar îți admir frumusețea în fiecare zi. Te văd de fiecare dată când îmi iau o pauză
[01:59] După o pauză de câteva secunde, răsucește cheia pentru a treia oară în broască. O scoate și o aruncă în același buzunar din rucsac după care închide fermoarul. Își trece mâna peste fruntea uscată și înaintează încet către lift, pe lângă balustradă. Se întâmplă ceva cu instalația electrică de pe scara blocului. E defectă. Singurul neon funcțional este la parter. În bezna comodă, ledul verde care încadrează butonul liftului apare ca un ochi ager
Nu știu cum am ajuns aici. Sunt într-un loc în care sigur nu am mai fost niciodată, iar dacă am fost, nu-mi mai amintesc nimic. Mă învârt încet adulmecând împrejurimile. Cumva, deși habar nu am unde sunt, am sentimentul că lumea de aici mă cunoaște. Nu le par nici străin, nici debusolat; le par prieten. Toți au aceeași căldura familiară atunci când mă privesc. Unii îmi zâmbesc. Zâmbesc și eu, imi place. Constat că și
Stapanul timpului zâmbi pe sub barba ce-i acoperea jumătate de față și tot gâtul. Într-un minut pot să mă gândesc la modul în care va decurge o perioadă lungă de timp. Într-un minut pot să mă gândesc la toate evenimentele posibile dintr-o zi, fiecare acțiune calculată pe timp. Nu este genialitate, cred că ar putea să o facă oricine. La momentul actual, oamenii care nu își calculează timpul sunt priviți destul de ciudat. Toată lumea
Ora 10:01. Sare ca ars din canapea, după ce a stat nemișcat preț de câteva zeci de minute. Face câțiva pași orbește, deși are ochii deschiși. Nu vede, este în altă parte. E cufundat în sine, cum îi place să spună. Își rotește capul încet spre stânga, parcă într-o încercare de a găsi un obiect mărunt pierdut undeva pe rafturile bibliotecii. Aceeași mișcare lentă o face și spre dreapta, ridicând puțin fruntea. Se oprește și
După un drum de câțiva ani umani, pe care eu i-am perceput ca pe o pocnire din degete, am debarcat pe Camera. Așa a fost denumită planeta pe care umează să-mi petrec tot restul vieții. E ciudat. Toată viața mi-am dorit să cuceresc spațiul, să plec de pe Terra și acum, când sunt pus în fața faptului împlinit, parcă simt o urmă de regret. N-am avut nicio ezitare atunci când am semnat contractul, dar iată-mă
Astăzi se împlinesc 50 de ani de la Marea îngemănare. Ziua în care cercetătorii din toate colțurile lumii își uneau puterile și descopereau înnebuniți că toate fetițele născute pe Terra arată la fel. Virusul gemenelor, așa cum a fost numit ulterior, nu a cruțat pe niciuna. Nici astăzi nu se știe cu exactitate sursa, dar asta puțin mai contează acum. De atunci lumea s-a reordonat; a învățat să respire altfel, să vorbească altă limbă, să