[07:59] Se ridică de pe fotoliu și apasă cu palma pe cotorul cărții. Gândesc pozitiv. O fac natural sau instinctual, nu mă privește. Nu l-am văzut pe Iisus. Nu dețin secretul fericirii absolute și nici pe cel al vieții eterne conștiente – încă. Nu m-a învățat nimeni să gândesc pozitiv, nu mi-a arătat nimeni scheme logice sau statistice în care oamenii care gândesc pozitiv au de câștigat. O fac, pur și simplu. Sigur că aș fi
M-am trezit, dar încă n-am deschis ochii. Trag adânc aer în piept și mă inundă o aromă care-mi aduce o relaxare plăcută. Miroase a frunze umede. Sunt în pădure. În liniștea perfectă, îmi permit să nu deschid ochii și să mă mai bucur puțin de ceea ce-mi construiește mintea. O las. Mă ridic instant și încep să merg. Mă opresc, fac o piruetă; merg în altă direcție. Grăbesc pasul, mă opresc; fac o altă piruetă;
Puterea este capacitatea fizică, morală sau intelectuală de a acționa sau de a realiza ceva. De a face. Voința este funcția psihică ce se caracterizează prin orientarea conștientă a omului către realizarea unor scopuri. Către a face. Voința se poate confunda și cu efortul depus pentru realizarea scopurilor propuse. Iată că între putere și voință nu sunt diferențe de fond prea mari. Voința și puterea converg negreșit către a face. Într-un fel sau altul, cele
După ce am tras foarte puternic aer în plămâni, m-am oprit. Am închis ochii strângându-i foarte tare. Mi-am depărtat mâinile de corp încet și am simțit cum devin din ce în ce mai ușor. Tălpile mi s-au desprins exact în momentul în care mâinile întinse erau paralele cu solul, corpul meu formând litera T. Am început să mă ridic detensionând mușchii ochilor. Negrul din spatele pleoapelor eliberate din strânsoare, a devenit roșu intens; roșul ș-a
[20:59] Apăs play. Aud vocea mea sau nu. Dorm sau nu. Deschid ochii sau îi închid și-mi fixez privirea în centrul supernovei cu care nu numai că m-am obișnuit, dar simt că face parte din mine. Sau eu din ea. Trebuia să fie aici de mult sau a fost și nu am observat-o. Cu cât mai intens o privesc, cu atât mai diferite sunt formele pe care mintea mea i le dă. O las, mă
Am să rulez aceste coli pe care-ți scriu și-am să le pun într-o sticlă. Sticla am s-o sigilez și-am s-o arunc în mare, în locul meu preferat, pe plaja mea preferată, în ziua mea preferată. Habar nu am cine ești; dar te cunosc atât de bine. Nu știu cum arăți, habar nu am ce formă are corpul tău, dar îți admir frumusețea în fiecare zi. Te văd de fiecare dată când îmi iau o pauză
I Origins este un film inedit, pe mine m-a impresionat. Nu neaparat calitatea actorilor, cat firul si povestea. În ultimii câțiva ani au fost puține filme care să mă miște intens. Vorbind despre idee, nu neapărat despre punere în scenă, îl găsesc mai profund decât Lucy și foarte apropiat de Cloud Atlas. Conceptual, filmul este o operă de artă. Dialogurile sunt parcă desprinse din cărți cu citate celebre, iar povestea este inedită. I Origins este
A trecut pe lângă mine într-o viteză teribilă, iar când parfumul ei mi-a inundat simțurile, m-am blocat. Mintea s-a separat de corp într-o secundă. Parfumul vanilat al trecătoarei a cărei față nici măcar nu am văzut-o, mi-a adus aminte de Ea. Ninge, dar eu nu mai sunt aici. Sunt pe plaja unde am cunoscut-o. Îmi sună în cap melodia despre care obișnuiam să spunem că este a noastră. Copii, dar copii frumoși. Nu m-am mai