Te trezești suspendat într-o cameră ai cărei pereți sunt albi. Tavanul este alb, podeaua este albă. Cumva, plutești la mijlocul distanței dintre podea și tavan. Nu te poți mișca, nu poți atinge nimic și nu auzi nimic. Habar nu ai de cât timp ești acolo, iar despre tine nu știi nimic. Poți fi înalt sau scund; gras sau slab; bun sau rău; sincer sau mincinos. Cadrul în care te situezi acum nu te ajută să
Încă de pe la doi ani și jumătate, de când conștientizăm faptul că noi suntem piticii din oglindă, începem să (ne) construim. Ne identificăm cu corpul nostru, devenim conștienți de el și mai ales de mișcarea lui în ceea ce oamenii mari denumesc realitate. Odată ce am aflat că avem un corp, gândim și regândim totul într-un proces amplu și lung de construcție mentală. Ne lărgim și ne îmbogățim experiența de om în fiecare minut.
[07:59] Se ridică de pe fotoliu și apasă cu palma pe cotorul cărții. Gândesc pozitiv. O fac natural sau instinctual, nu mă privește. Nu l-am văzut pe Iisus. Nu dețin secretul fericirii absolute și nici pe cel al vieții eterne conștiente – încă. Nu m-a învățat nimeni să gândesc pozitiv, nu mi-a arătat nimeni scheme logice sau statistice în care oamenii care gândesc pozitiv au de câștigat. O fac, pur și simplu. Sigur că aș fi
Puterea este capacitatea fizică, morală sau intelectuală de a acționa sau de a realiza ceva. De a face. Voința este funcția psihică ce se caracterizează prin orientarea conștientă a omului către realizarea unor scopuri. Către a face. Voința se poate confunda și cu efortul depus pentru realizarea scopurilor propuse. Iată că între putere și voință nu sunt diferențe de fond prea mari. Voința și puterea converg negreșit către a face. Într-un fel sau altul, cele
[20:59] Apăs play. Aud vocea mea sau nu. Dorm sau nu. Deschid ochii sau îi închid și-mi fixez privirea în centrul supernovei cu care nu numai că m-am obișnuit, dar simt că face parte din mine. Sau eu din ea. Trebuia să fie aici de mult sau a fost și nu am observat-o. Cu cât mai intens o privesc, cu atât mai diferite sunt formele pe care mintea mea i le dă. O las, mă
Am să rulez aceste coli pe care-ți scriu și-am să le pun într-o sticlă. Sticla am s-o sigilez și-am s-o arunc în mare, în locul meu preferat, pe plaja mea preferată, în ziua mea preferată. Habar nu am cine ești; dar te cunosc atât de bine. Nu știu cum arăți, habar nu am ce formă are corpul tău, dar îți admir frumusețea în fiecare zi. Te văd de fiecare dată când îmi iau o pauză
A trecut pe lângă mine într-o viteză teribilă, iar când parfumul ei mi-a inundat simțurile, m-am blocat. Mintea s-a separat de corp într-o secundă. Parfumul vanilat al trecătoarei a cărei față nici măcar nu am văzut-o, mi-a adus aminte de Ea. Ninge, dar eu nu mai sunt aici. Sunt pe plaja unde am cunoscut-o. Îmi sună în cap melodia despre care obișnuiam să spunem că este a noastră. Copii, dar copii frumoși. Nu m-am mai
[01:59] După o pauză de câteva secunde, răsucește cheia pentru a treia oară în broască. O scoate și o aruncă în același buzunar din rucsac după care închide fermoarul. Își trece mâna peste fruntea uscată și înaintează încet către lift, pe lângă balustradă. Se întâmplă ceva cu instalația electrică de pe scara blocului. E defectă. Singurul neon funcțional este la parter. În bezna comodă, ledul verde care încadrează butonul liftului apare ca un ochi ager